Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie

20.00lei

Categorie:

Descriere

Figura măreață a voievodului Ștefan cel Mare va străbate veacurile atâta vreme cât codrii Moldovei vor fremăta, cât apele care coboară din munți vor curge, atâta vreme cât vor exista poporul român și limba pe care o vorbește.

 

În galeria marilor personalități ale istoriei românești, Ștefan cel Mare se ridică în punctul cel mai înalt.  De aceea, nu este întâmplător faptul că moștenirea lăsată de el este un subiect al cercetării istorice și, de ce nu, al memorării și comemorării prin expoziții. Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Bucovinei, Suceava își fac o datorie de onoare ca, în Anul Centenar, să prezinte publicului o expoziție în care încercăm să adunăm ca într-un caleidoscop, documente esențiale privind acest măreț moment din istoria noastră: domnia lui Ștefan cel Mare.

 

Alături de muzeele menționate mai sus, în acest proiect participă: Muzeul Național de Artă al României,  Complexul Muzeal Național „Moldova” (Iași), Complexul Muzeal Județean „Iulian Antonescu” (Bacău), Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” (Vaslui), Muzeul  Județean Botoșani, Complexul Muzeal Județean Neamț (Piatra Neamț), Muzeul Național al Literaturii Române (București) și Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc.

Informații suplimentare

Greutate 1 kg
An

2018

Nr. de pagini

299