Regimentul 37 infanterie

18.00lei

Categorie:

Descriere

 

În fototeca Muzeului Național de Istorie a României se păstrează un extraordinar fond de clișee pe sticlă, cu imagini din timpul Primului Război Mondial. Majoritatea acestor clișee au ca subiect soldații, subofițerii și ofițerii Regimentului 37 Infanterie „Alexandru cel Bun”. Sunt imagini ce surprind militarii acestei unități în momentele de acalmie, dinainte sau de după o bătălie, momente în care se lăsau așezați „la poză”, pentru a fi imortalizați pe sticlă. Fizionomii, posturi, atitudini cât se poate de diverse și totuși atât de „uniformizate” de atingerea războiului au fost surprinse de fotograful rămas, din păcate, anonim.

Lotul de clișee a fost achiziționat în anii 1970 de la un colecționar, care însă nu a oferit vreo informație legată de cine, când, unde și de ce a făcut aceste clișee. Este posibil să fie vorba de un fotograf oficial din cadrul Serviciului Fotografic al Armatei sau poate chiar un fotograf al regimentului.

În ceea ce privește locul în care au fost realizate, considerăm că unele au fost făcute în zona marilor bătălii din anul 1917, având în vedere faptul că regimentul a fost implicat în aceste lupte, dar și faptul că sunt câteva clișee în care apare zona bombardată a gării din Mărășești. Ca încadrare în timp, se poate lua în considerare perioada cuprinsă între primăvara-vara anului 1917 și începutul primăverii anului 1918 (când a avut loc demobilizarea, în urma încheierii păcii cu Puterile Centrale). Am fost conduși spre această ipoteză de mai multe aspecte: cadrul natural surprins în imagini (în unele apar porțiuni cu zăpadă, în altele copaci desfrunziți, în altele vegetație abundentă), vestimentația soldaților și ofițerilor (atât ținute de vreme caldă, cât și ținute de vreme rece, militari cu flori în mâini sau la butonieră), străini care apar în compania românilor (este vorba de ofițeri francezi din cadrul Misiunii Militare).

Există și câteva imagini care nu se supun acestui cadru general. Câteva par să fie din perioada intrării României în război (vara-toamna anului 1916), însă tot cu militari din Regimentul 37 infanterie; mai există câteva clișee care nu au legătură cu acest regiment, dar care sunt foarte interesante pentru că în ele apar generalii Eremia Grigorescu și Traian Moșoiu, și chiar mareșalul francez Joffre.

Informații suplimentare

Greutate 1 kg
An

2018

Nr. de pagini

132