Prima ediție a Festivalului “Micia Rediviva”

De 20/09/2017Evenimente

În data de 24 septembrie, 2017, începând cu ora 12:00, la Școala Generală din comuna Vețel (jud. Hunedoara), va avea loc prima ediție a Festivalului “Micia Rediviva”. Organizat de Primăria Comunei Vețel  și de Filiala Deva a Asociației Terra Dacica Aeterna, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României din București, evenimentul are ca scop punerea în evidență și valorificarea unuia dintre cele mai importante ansambluri arheologice  din România, prin introducerea acestuia în circuitul turistic.

Pe malul stâng al Mureşului, la granița vestică a provinciei Dacia, s-a dezvoltat un important centru militar şi economic, Micia. Nucleul aşezării romane l-a constituit castrul auxiliar, amplasat într-un  punct strategic cu rol important pentru apărarea provinciei.

Micia, în perioada romană, devine o așezare urbană semnificativă, chiar dacă inscripțiile o pomenesc cu titlul de pagus. Importanța și înflorirea așezării s-a datorat, fără îndoială, faptului că aici a funcționat una dintre principalele staţii vamale de la marginea Imperiului Roman, devenind o adevărată placă turnantă ce asigura circulația mărfurilor, oamenilor, și, nu în ultimul rând, a ideilor.

Cercetările arheologice realizate aici, prin eforturile reunite ale cercetătorilor de la Muzeul Național de Istorie a României din București și de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, au avut ca rezultat dezvelirea unui complex de edificii publice şi militare precum un castru de mari dimensiuni, un amfiteatru, băi romane, temple, locuințe, străzi, dar și într-o porțiune din Drumul Imperial care lega provincia Dacia de partea occidentală a Imperiului Roman. Din situl de la Micia provin importante mărturii de artă, civilizație și cultură materială, ce au îmbogățit și îmbogățesc permanent, cu fiecare campanie de cercetări arheologice,  patrimoniul muzeelor din România.

Traversat de DN 7 şi de calea ferată Simeria – Arad, afectat de amplasarea, în perioada comunistă, a Termocentralei Mintia, situl de la Micia își cere astăzi dreptul la transformarea sa într-o resursă culturală ce trebuie să devină un pilon de dezvoltare durabilă a comunității locale și un reper pe harta turistică a iubitorilor de istorie. Prin caracteristicile sale și prin potențialul său turistic și științific, dar și prin gradul de accesibilitate, situl de la Micia se individualizează, fiind unic în cadrul siturilor romane din provincia Dacia.

“Micia Rediviva” are în centru ideea valorificării potenţialului multiplu al acestei importante resurse de patrimoniu, insuficient promovată, în ciuda amplasamentului de excepţie şi a elementelor sale constitutive.

 

 

Info

Acces muzeu:

Luni - Marți: închis
Miercuri - Duminică: 10:00 - 18:00
(program de vară)

Casa de bilete se închide cu 45 minute înainte de terminarea programului de vizitare.

Adresă:
Calea Victoriei 12
Sector 3, 030026
București
România