Deschiderea expoziției temporare „Românii în Marele Război” la Muzeul Național al Armatei din Chelsea, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

De 12/06/2018Evenimente

Aniversarea unui secol de la Marele Război și drumul spre Marea Unire reprezintă scopul expoziției Românii în Marele Război  /  Romanians in the Great War, ce va fi vernisată miercuri, 20 iunie 2018, ora 18:30, la National Army Museum din Chelsea, Londra.

Românii în Marele Război este un proiect comun al Institutului Cultural Român din Londra și al Muzeului Național de Istorie a României, care îmbină informația foto-documentară, ce narează istoria pas cu pas a războiului și a unificării națiunii române, cu elemente multimedia – filme de epocă, secvențe filmate pe frontul Primului Război Mondial și păstrate în arhive, filme recente dedicate războiului. De asemenea, vor fi expuse medalii, hărți dar și replici ale uniformelor Armatei Române din timpul Marelui Război.

Expoziția, deschisă până la data de 15 iulie 2018, prezintă publicului britanic periplul tragic, dar victorios al statului român din perioada Marelui Război și până la Marea Unire.

https://www.nam.ac.uk/whats-on/temporary-display-romania-and-great-war

https://www.nam.ac.uk/whats-on/display-launch-romania-and-great-war

 

Info

Acces muzeu:

Luni – Marți: închis
Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00
(program de vară)

Casa de bilete se închide cu 45 minute înainte de terminarea programului de vizitare.

Adresă:
Calea Victoriei 12
Sector 3, 030026
București
România