Conferință de presă prilejuită de primirea, în comodat, din partea Fundației „Dignitas”, a unor valoroase obiecte de patrimoniu

De 06/02/2018Evenimente

Muzeul Naţional de Istorie a României organizează joi, 8 februarie 2018, începând cu ora 15:00, la sediul său din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium, o conferință de presă prilejuită de primirea, în comodat, a unor valoroase obiecte de patrimoniu, din partea Fundației „Dignitas”.

Printre acestea se numără Stema Regală a României (epoca Regelui Carol I, exemplar oficial, cca. 1890), două afișe – „Unirea țărilor surori” din 1930, „Eroii Războiului de Independență (afiș comemorativ, cca. 1938) -, o fotografie de panou cu membrii Senatului României la 1900, Diploma emisă de Societatea „General Praporgescu” la începutul sec. XX, pentru glorificarea eroilor români din timpul Primului Război Mondial, Hrisovul de întemeiere a Societății culturale „Vrancea” , sub patronajul Reginei Maria, cu semnăturile olografe ale membrilor fondatori (1925).

Conferința de presă va fi susținută de domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, Domnul Alexandru Bartoc, Președintele Fundației Culturale „Bartoc” și reprezentanți ai Fundației „Dignitas”.

„Prin programul permanent al Fundației Dignitas, intitulat Recuperări istorice, ne-am propus să recuperăm, la nivelul conștiinței publice românești, demnitatea românilor, ca cetățeni și ca națiune, prin susținerea procesului de cunoaștere și asumare a istoriei naționale de către publicul larg. Piese cu valoare identitară din colecția noastră sunt deja oferite în custodie la muzee naționale, unde sunt accesibile copiilor, tinerilor și educatorilor.” – Sandu Staicu, Președinte.

Nu este prima dată când Fundația „Dignitas” oferă, în comodat, Muzeului Național de Istorie a României, piese importante de patrimoniu. În 2013, muzeul a primit spre păstrare și valorificare, pe o perioadă de cinci ani, „Arborele genealogic al tuturor statelor Europei şi al suveranilor ei, 1889. Dedicat suveranilor actuali”, care a fost expus în cadrul proiectului „Exponatul lunii”. Perioada de comodat a excepționalului obiect va fi prelungită, de asemenea.

Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. În prezent, muzeul deţine un bogat patrimoniu (incluzând peste 750.000 piese, un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecţii: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărţi, metal, armament şi echipament, textile şi mobilier.

 

 

 

 

 

 

 

 

Diploma emisă de Societatea „General Praporgescu” la începutul sec. XX, pentru glorificarea eroilor români din timpul Primului Război Mondial

 

Info

Acces muzeu:

Luni – Marți: închis
Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00
(program de vară)

Casa de bilete se închide cu 45 minute înainte de terminarea programului de vizitare.

Adresă:
Calea Victoriei 12
Sector 3, 030026
București
România