Acord de colaborare semnat între Muzeul Național de Istorie a României și Agenția de Evidență Prizonieri de Război / Dispăruți în Misiune din cadrul Departamentului de Apărare a Guvernului Statelor Unite ale Americii

De 11/10/2018Evenimente

Muzeul Național de Istorie a României a semnat în luna august 2018 un parteneriat cu Agenția de Evidență Prizonieri de Război / Dispăruți în Misiune, din cadrul Departamentului de Apărare a Guvernului Statelor Unite ale Americii, în vederea colaborării privind efectuarea unor activități de investigare arheologică pentru a determina locurile exacte din România în care se presupune că s-au prăbușit șase aeronave militare aparținând Armatei Americane, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Proiectul, care se derulează timp de un an (august 2018 – august 2019) și care implică un efort de cooperare între arheologi, istorici și cercetători români și americani, a debutat cu o primă etapă desfășurată în perioada 28 august – 14 septembrie 2018.

Din partea Muzeului Național de Istorie a României a participat în echipa mixtă româno-americană, dr. Alexandru Bădescu, șeful secției Patrimoniu. Echipa de specialiști a efectuat activități de investigare arheologică de suprafață în trei din cele șase puncte de interes: sat Zilișteanca, comuna Poșta Câlnău, județul Buzău; sat Tânganu, comuna Fundeni, județul Călărași; Giurgiu, județul Giurgiu. Celelalte trei puncte urmează a fi cercetate cu implicarea muzeelor din județele Dâmbovița și Argeș.

Activitatea de investigare a locurilor date de coordonatele geospațiale au implicat măsurători, utilizarea detectoarelor de metale, plasarea temporară a steagurilor de marcare în zonele cu rezultate relevante, cercetarea obiectelor metalice și înregistrarea tuturor punctelor în care au fost descoperite fragmente din cele trei aeronave americane prăbușite la începutul lunii iunie 1944.

În această fază a proiectului s-a urmărit restrângerea zonei de interes și, în mod special, obținerea unor informații referitoare la membrii echipajelor care sunt, încă, “dispăruți în misiune”.

Departamentul Apărării din cadrul Guvernului Statelor Unite ale Americii estimează că mai mult de 82000 de americani lipsesc, încă, în acțiune, iar Agenția de Evidență Prizonieri de Război/Dispăruți în Misiune face eforturi pentru a găsi trupurile soldaților dispăruți, în vederea repatrierii acestora.

 

 

 

 

 

 

 

Info

Acces muzeu:

Luni – Marți: închis
Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00
(program de vară)

Casa de bilete se închide cu 45 minute înainte de terminarea programului de vizitare.

Adresă:
Calea Victoriei 12
Sector 3, 030026
București
România